Planurile Companiei



In general

Compania a elaborat si realizeaza programa extinderii suprafetei plantatiilor proprii din contul sadirii unor noi plantatii de vie.

Printre prioritatile companiei – continuarea unei cooperari strânse cu firmele agricole, proprietarii celor mai bune plantatii de vita de vie la sudul Moldovei.

Compania va continua sa participe la expozitiile specializate mari si la concursurile de degustari cunoscute în toata lumea. Suntem convinsi, ca vinificatorii de vaza si specialistii, care intra în componenta juriului acestor concursuri de prestigiu, vor aprecia la adevarata valoare gustul vinurilor companiei Acorex Wine Holding, dupa cum au facut-o nu o data.

Pentru piata Europei

Una din sarcinile fundamentale ale companiei pentru ziua de astazi este extinderea listei de tari pe piata occidentala, unde se importa productia noastra.

Majorarea volumului de vânzari, în pofida concurentei dure si faptului ca consumatorul european cunoaste insuficient vinurile moldovenesti.

Dezvoltarea relatiilor cu partenerii existenti pe piata Europei.

Pentru piata tarilor CSI

Cresterea promovarii productiei prin informarea consumatorului privind calitatile vinului si culturii consumului de vin.

În planurile companiei – optimizarea portofoliului de asortiment.

Asistenta nemijlocita partenerilor – distribuitori în formarea imaginii companiei si productiei fabricate.

Cauta:

Home  ::   Contact   ::   Vinuri  ::   Colectia de vinuri  ::   Cumpara online  ::   Tehnologii  ::   Podgorii  ::   Producere primara  ::   Uzina de imbuteliere  ::   Vinuri organice  ::   Distribuitori  ::   Noutati  ::   Despre companie   ::   Prezentare  ::   Istoria companiei  ::   Planurile companiei  ::   Realizari  ::   Merite


Terratacho Business Mail   service intretinere calculatoare